De la Piaget încoace, teoreticienii științelor educației au întreprins demersuri care să fundamenteze practica la clasă pe principii, norme și metodologii care apăreau de la o epocă la alta tot mai promițătoare în raport cu idealul educațional al vremii. Practica, pe măsură ce confirmă sau infirmă promisiunile teoriei, nuanțează de fiecare dată noi nevoi/cerințe în acord cu contextul socio-economic al momentului. Dacă la aceste idei adăugăm și faptul că școala ar trebui să formeze personalități armonioase care să răspundă cu succes cerințelor societății viitoare, devine tot mai evident faptul că misiunea profesorului este de a-l învăța pe elev să învețe. Dar cum?

Conceptul central al oricărei acțiuni instructiv-educative ar trebui să fie învățarea, ca scop de atins și punct de reper în proiectarea, derularea și evaluarea activității la clasă. Învățarea este un “un proces evolutiv, de esență informativ-formativă, constând în dobândirea (recepționarea, stocarea, valorizarea internă) de către ființa vie – într-o manieră activă, explorativă – a experienței de viață și, pe această bază, în modificarea selectivă și sistematică a conduitei, în ameliorarea și perfecționarea ei controlată și continuă sub influența acțiunilor variabile ale mediului ambiant” (P. Golu, 1987, p. 71). Învățarea contribuie la “formarea gândirii abstracte, nașterea sentimentelor complexe, constituirea voinței și a trăsăturilor de personalitate” (A. Cosmovici, 1999). Învățarea devine eficientă printr-o combinație fericită de voință, abilități, motivație și instrumente de învățare de tipul strategiilor cognitive și metacognitive (Gold & Hasselhorn, 2013)

Scurta incursiune teoretică determinată de nevoia de a defini conceptul central al educației învățarea ne relevă două categorii de strategii prin care întrebarea Cum? de mai sus poate căpăta un răspuns: strategiile cognitive și strategiile metacognitive, ambele dimensiuni vizând acoperirea elementului esențial în orice act de învățare: ÎNȚELEGEREA.

Strategiile cognitive servesc la procesarea informației primite. Ele sunt operații specifice, etape mentale care sunt folosite pentru a atinge un anumit scop. Aceste etape se află sub controlul nostru conștient și putem fi cel puțin parțial capabili să le verbalizăm Van Dijk & Kintsch (1983, p.68) . Strategiile cognitive reglează voința și motivația.

Urmează un nou cum? Cum îi învățăm pe copii care sunt și cum pot folosi aceste strategii pentru a înțelege conținuturile în vederea asimilării cunoștințelor, creării de conexiuni între ele și aplicării lor în contexte reale? Aici intervine măiestria cadrului didactic și capacitatea sa de a explica, demonstra și modela învățarea.

prof Raluca Ungureanu

Referințe bibliografice
Cosmovici A., Iacob Luminita, Psihologie scolara, Editura Polirom Iasi 1999
Duffy & Roehles, 1987,
Duffy G.G., 2002, The case for direct explanation of strategies. In: C.C. Block & M. Pressley (Eds.), Comprehension instruction. New York: Guilford. 28 – 41.
Duke N.K & Pearson P.D, 2002, Effective practices for developing reading comprehension. In A.E. Farstrup & S. J. Samuels (Eds.), What research has to say about reading instruction. 3rd ed. Newark, DE: International Reading Association. 205 – 242
Hasselhorn, M., & Gold, A. (2013). Pädagogische Psychologie: Erfolgreiches Lernen und Lehren (3. Aufl.). Stuttgart: Kohlhammer
Golu P., 1985
Van Dijk T.A. & Kintsch W., 1983, Strategies for discourse comprehension. Orlando, Fl: Academic Press