Am lipsit din țară câteva zile, suficient cât să-mi încarc bateriile emoționale pentru a merge mai departe, cu hotărâre și speranță. Conferința Europeană în Domeniul Literației a reunit la Amsterdam peste 200 de participanți: oficiali ai principalelor instituții europene, reprezentanți ai autorităților centrale olandeze, profesori universitari, formatori, experți și cercetători de renume în domeniul literației. Un reprezentant al Comisiei Europene ne-a nominalizat ca fiind țara cu cele mai mari probleme în domeniul analfabetismului funcțional – citim bine, dar nu înțelegem ce citim, mă refer la elevii de clasa a IV-a (rezultatele testărilor PIRLS) și la elevii de 15 ani (testele PISA). S-a discutat și despre adulți, dar aici România nu deține niciun fel de informații. PIAAC (Programme for International Assessment for Adult Competencies) este un program internațional de testare a competențelor adulților la care, din păcate, România încă nu participă… În fine, preocuparea mea principală este legată de copii – ce facem ACUM pentru ca ei să nu mai fie codașii Europei la citit, la înțelegerea textelor și la aplicarea informațiilor în alte contexte decât cele de notare sau examinare din școală. Cu alte cuvinte, ce facem pentru ei ACUM pentru a-i ajuta să poată „funcționa” cât de cât normal în societate când vor părăsi școala? Mă tot uit peste planurile cadru propuse și mă întreb:
1. Vor putea aceste planuri să-i ajute pe profesori să lucreze la diminuarea analfabetismului funcțional de aproximativ 40% dintre elevii de 15 ani?
2. Dacă da, cum anume? Nu văd o ora în plus de lectură, de învățare remedială sau de învățare diferențiată, la nicio clasa!
Mărturisesc, aproape nimic din ce facem în țară nu se leagă de ce se discută sau se întâmplă la nivel european. Eram la un workshop și discutam despre formarea profesorilor: ce anume ar trebui să știe aceștia, cum ar trebui să predea astfel încât elevii să învețe. Un domn din Finlanda, director de școală, povestea despre cât de independenți sunt profesorii din țara lui, dar și cât de responsabili. Nu există ideea că un elev nu învață, după cum nu există așteptarea ca elevul trebuie să învețe acasă… El învață la școală, iar profesorul este responsabil pentru predarea care conduce la învățare. La toate acestea se adaugă atmosfera din clasă și relația profesor-elev.

O doamnă din Cipru, profesor universitar, ne-a împărtășit despre „action research” la nivelul fiecărei școli… Asta înseamnă că profesorii identifică problema cu care se confruntă elevii, își fac un plan de remediere, îl implementează, evaluează și apoi reflectează la ce s-a întâmplat. Recitesc planurile, din nou, și fac eforturi să nu-mi pierd speranța…noroc de conferința și de oamenii minunați cu care lucrez care mă încurajează și îmi spun: „one school at a time”, cu răbdare și multă încredere! Au dreptate!

Lucrăm în 30 de școli și pot spune, fără niciun fel de ezitare, că am întâlnit colegi profesori dedicați și dornici să schimbe practica de la clasă. La ei este cheia și sper ca ei să reușească să spargă lacătul ruginit al rezistenței la schimbare!