Lectura este esențială în învățare! Lectura se învață din familie! (1)

Resursele educaționale din familie influențiază rezultatele elevilor

În cadrul proiectului Reading to Learn administrăm un chestionar de evaluare a atitudinii copiilor față de lectura academică și cea de plăcere. Rezultatele sunt interesante și ne indică ceea ce știam: elevii citesc puțin, există diferențe notabile între ceea ce citesc fetele, prin comparație cu băieții, dar și faptul că unul din trei copii nu citește.

Competențele de lectură sunt esențiale în procesul de învățare, iar dezvoltarea acestora trebuie să înceapă și, apoi, susținută încă din familie, de la o vârstă cât mai fragedă. În acest sens, testele PIRLS, care evaluează înțelegerea textului scris la sfârșitul clasei a IV-a, analizează și mediul în care se dezvoltă copilul, resursele educaționale de care dispune familia, dar și educația părinților. Astfel, cercetarea abordează condițiile de mediu de acasă ale copiilor care participă la testare: atitudinea părinților față de lectură, numărul cărților din casă, nivelul de educație al părinților, știut fiind faptul că influența familiei este foarte mare, mai ales la școlarii mici. La ciclul de evaluare PIRLS, din 2011, situația din România a fost următoarea:

  • 21,3% dintre părinți apreciază lectura, comparativ cu 35,3%, media la nivel european;
  • 60,8% dintre părinți apreciază oarecum lectura, comparativ cu 52,6% la nivel european;
  • 17,9% dintre părinți nu apreciază lectura, același procent fiind și la nivel european.

În ceea ce privește numărul cărților din casă/familie, avem următoarea situație:

  • 38,5% dintre copii au în casă între 0-10 cărți, comparativ cu media europeană de 11,8% dintre copii care au mai puțin de 10 cărți
  • 29% dintre copii spun că au în casă 11-25 cărți, comparativ cu media europeană de 19,7%
  • 19,8% dintre copii spun că au în casă 26-50 cărți, comparativ cu 29,4% media europeană
  • 8,3% dintre copii spun că au în casă 51-100 cărți, comparativ cu 23,4% media europeană
  • Doar 4,4% dintre copii spun că au mai mult de 100 de cărți în casă, comparativ cu 15,7% media europeană.

prof. dr. Liliana Romaniuc

citește continuarea articolului aici.