Zilele acestea am avut tot felul de discuții cu colegi profesori despre educație, școală, învățare și, trebuie să recunosc faptul că, uneori, mă cuprinde disperarea cu privire la modul în care gândim și acționăm la clasă. Spuneam eu, ieri cred, că trăim într-o țară defectă, de fapt îl citam pe istoricul Lucian Boia și, in acest context, sistemul educațional românesc este defect, asta ca să nu spun, din nou, că educația pe care o oferim copiilor este expirată…

Într-un astfel de context, s-ar părea că suntem cu toții cam defecți, nu-i așa? Eu cel puțin așa mă simt si, desigur, pot argumenta! O colegă, afectată, evident, mi-a spus ca ea nu este defectă și este MANDRĂ că e româncă și, ca profesoară, ea crede că sistemul educațional românesc e bun, la fel de bun ca celelalte la care eu mai fac referire: cel finlandez, cel britanic etc. Mai mult, ea nu are încredere nici în rezultatele de la PISA sau PIRLS sau TIMSS și nici în studiile și cercetările pe care eu le invoc…A continuat prezentându-mi experiența ei ca elevă, de acum vreo 30 și ceva de ani în urmă, dar și ce fac profesorii azi în clasă – muncesc mult și fac bine ceea ce fac, deși cu câteva minute înainte povestea despre o colegă care, în loc să-și facă orele, vorbea mai tot timpul la telefon! Mi-am dat seama ca doamna respectivă nu avea nimic în comun cu defecțiunile țării și ale sistemului educațional în care și ea și eu lucrăm…
Este clar și nu e nevoie să insist pe faptul că sistemul educațional are probleme majore, fac mereu acest lucru și motivele pentru care mi-am asumat să ma expun și să exprim ceea ce cred și ceea ce este evident, din studii și cercetări, dar și din realitatea de lângă fiecare dintre noi, sunt următoarele:
1. Sistemul educațional românesc nu trebuie gândit, în primul rând, pentru binele nostru, al profesorilor, ci pentru binele copiilor pe care trebuie să-i educăm;
2. România este membră a UE și, în acest context, are obligația respectării standardelor de educație și civilizație pe care acest spațiu le are;
3. Profesorii trebuie să fie repere morale și profesionale pentru copiii în fața cărora stau în fiecare zi;
4. Îmi pasă de cum va arăta țara mea după noi. Altfel spus, dacă vrem să știm cum va arăta România maine, ar fi bine să ne uităm în clasele de azi din școlile noastre. Dacă ne place, nu mai avem nimic de făcut decât să treacă timpul și să ajungem la acel mâine! Dacă, însă, nu ne place, atunci nu ne putem permite să nu spunem adevărul și să nu încercăm să reparăm ce se poate repara și să înlocuim ce trebuie înlocuit!
Legat de acest ultim motiv, am în minte experiențele de la observarea lecțiilor multor profesori, dar și discuțiile din ultima vreme, legate de testele la care au participat copiii de clasele a II-a, a IV-a, VI-a și evaluarea națională care urmează, despre ce anume evaluăm și ce este cu adevărat important din tot ceea ce elevii învață în școală. Concluzia e una singură: evaluăm cunoștințe și un fel de competențe specifice disciplinelor de examen, care sunt legate tot de capacitatea elevilor de a reține și reproduce noțiuni teoretice – “hard skills”!

Nu evaluăm deloc competențele de viață reală, așa numitele „soft skills”: gestionarea emoțiilor și a situațiilor de criză, rezolvarea conflictelor, lucrul în echipă, imaginea de sine, bunele maniere, motivarea, solicitarea și acordarea ajutorului. Acestea sunt competențele de care ai nevoie în viața de zi cu zi și acestea sunt cel mai puțin abordate în școală și deloc evaluate! Dimensiunea formativă a educației este doar declarativă, că de aplicare concretă nu putem vorbi decât sporadic. Școala românească este cu preponderență focalizată pe dimensiunea informativă, fără a avea prea mare succes nici aici, e adevărat, în ultimii ani. Putem, așadar, susține că sistemul de educație este unul normal, unul care există pentru formarea copiilor noștri pentru viața reală? Aș dori să mă înșel și să existe evidențe care să-mi arate că lucrurile stau altfel. Până atunci, voi continua să susțin că sistemul este defect, noi suntem defecți și că este absolut nedrept să ne creștem și copiii defecți!

prof Liliana Romaniuc, project manager