“Acest curs mi-a schimbat percepţia despre elev” – prof. Andreea Nicoară
“Acest curs mi-a schimbat percepţia despre elev, despre capacităţile sale şi mai mult despre nevoile sale. Am descoperit noi strategii de descifrare a textului pe care le voi folosi la lecţiile mele”
Andreea Daniela Nicoară
“Apreciez faptul că mi s-a oferit posibilitatea de a-mi reaminti anumite noţiuni (a trecut ceva vreme de la ultima perfecţionare, din păcate). În acelaşi timp consider că achiziţia cea mai importantă constă în provocarea de a-mi găsi răspunsuri, de a ţine cont de anumite sugestii care cu siguranţă mă vor ajuta pe viitor la o mai bună înţelegere a elevilor mei astfel încât să îi pot ajuta mai mult”
Petronela Obreja, profesor Limba Engleză
“Un curs interesant, care ne arată o altă cale de urmat pentru predarea unui text, de înţelegere a textului, a cuvintelor noi şi de folosire a acestora în noi contexte, ţinând cont de nivelul de cunoştinţe şi de inteligenţă a elevilor, de interesul elevilor pentru texte (cuvinte) pentru disciplină”
Lucian Harnagea, profesor
“În urma acestui curs am reuşit să înţeleg importanţa elementelor de literaţie în predarea tuturor disciplinelor dar şi cât favorizează procesul de comprehensiune în rândul tinerilor. Prin intermediul acestui curs voi fi mult mai flexibilă pe viitor în ceea ce priveşte metodologia didactică, stilul de predare şi modul de abordare a noilor cunoştinţe”
Tătaru Daniela, profesor